|
|
Cap 1. Rumy Povesteste
Un nou an incepe la Saotome Academy, iar eu si Moon Dash [Kemuri no Tsuki] am fost chemate sa-i ajutam pe cei de la Starish sa devina profesionisti. Numele meu este Rumy Kurusu si sunt sora mai mare a lui Shou Kurusu. Alaturi de Shikami Ittoki, sora lui Otoya, si de Ani Hijirikawa, sora lui Masato, am format acum trei ani trupa Moon Dash. Tot de la Saotome am plecat si noi, deci tind sa cred ca directorul ne-a chemat in mod special, ca exemplu pentru fratii nostri. In orice caz, ceea ce pe mine ma mira e ca Hayato, cu care noi am avut concert cand ne-am lansat, s-a dovedit a fi Tokiya Ichinose. In orice caz, sper ca totul sa mearga cum trebuie, altfel am incurcat-o rau de tot cu directorul.
Noi trei ne-am dat si porecle, avand in vedere ca fiecare poarta o culoare dominanta. Shikami e Red Moon, eu sunt Pink Moon si Ani e Blue Moon. Da, fiecareia dintre noi ne place rosu, roz si albastru. Costumele noatre sunt si ele in culorile astea. Pana si modelele sunt diferite la fiecare: Red are un corset rosu, cu dungi galbene si o luna intre dungi, si o fusta rosie cu banda galbena, eu am un top roz, cu niste panglici legate dupa gat galbene, si o fusta cu pliuri roz si cu luna pe o parte, cu banda galbena, iar Blue are o rochie albastra in unghi, cu luna in dreapta sus, iar bucatile galbene sunt va niste flacari sus, pe umarul stang, si ca niste turturi jos, pe parte dreapta.
Astazi ne impachetam lucururile sa merge la academie. Toate bune si frumoase pana dupa ce primim un telefon de la Ryuga, fostul nostru coleg de platou. Am jucat cu el intr-un serial fantasy. Nu stau sa dau acum detalii ca m-as pierde printre randuri. Tot ce va spun e ca era ceva cu o vrajitoare care vroia sa sprime oamenii de rand si patru eroi s-au ridicat impotriva ei. Ma intreb ce i-o fi zis lui Shikami de e asa! Adica... ea nu e niciodata imprastiata, dar acum zici ca a prostit-o cineva.
- Ce e cu agitatia asta pe tine, Shikami, scumpo? Tu niciodata nu ai fost asa de imprastiata si agitata. o intreb vazand-o foarte aeriana.
- Scuze, Rumy, ma tot gandesc ca am sa-mi vad fratiorul dupa trei ani in care nu am auzit nimic de el. Ma bucur asa de mult ca a debutat si ca are niste prieteni buni.
- Fix de prieteni iti arde tie acuma. Sau poate e altceva la mijloc? Poate un mic crush pe cineva? Sau ma insel? Ia zi, Red! Ma insel cumva? continui, sperand sa scot ceva de la ea. Da, stiam ca roscata noastra tine mult la fratele ei, dar mai era ceva... ceva mult mai pretentios de atat.
- Inca nu ti-a trecut? Nu uita regulile scolii, Shikami. Nu avem voie sa ne indragostim. intervine si Ani, strangand in urma lui Shikami.
- Nu suntem, si nu am fost, membre ale acelei scoli. In plus, nu am nici-un crush pe nimeni, draga Pink, ci doar sunt fericita ca ajung sa-mi revad fratiorul dupa trei ani in care nu am stiut nimic de el. replicheaza roscata putin, doar putin, enervata.
Eu ma asez pe canapea si dau, din intamplare, peste un dosar cu melodiile noastre. Stiam ca dosarul asta trebuia sa stea in geanta lui Ani, nu aruncat pe canapea... oh, doamne, e destul de grav daca pana si cea mai calma din formatie e imprastiata. Ma ridic in picioare si tip la ele nervoasa:
- Ok, gata, ma enervati! Shikami e total cu capul in nori, tu Ani, ai lasat dosarul cu cantece pe canapea, ce Dumnezeu se intampla aici? Nu e din cauza Starish. E altceva la mijloc. Si vreau sa stiu ce!
- Usurel, Rumy. Uite, ii mai stii pe baieti aia patru? ma intreaba Ani calma.
- Care? Aia care se credeau mari si tari? Da, ii mai stiu. Urgh, nici nu vreau sa mi-i amintesc! Sunt asa de...
- Ghici ce? Lucram cu ei! Si eu sunt cu satennul ala tampit! se revolta roscata noastra. De cand se stiu, ea si Reiji nu s-au inteles. Eh, ghinion de nesansa, nu am ce sa-i fac.
- Si asta e doar inceputul. Tu, Rumy, lucrezi cu Ai Mikaze, iar eu voi lucra cu Ranmaru . Adica, cu alte cuvinte, directotul vrea sa ne bage in morrmant. incheie Ani asezandu-se pe fotoliu.
- C...cu Ai Mikaze? Piticania? Nu, nu, nu! Nu am de gand sa lucrez cu el. protestez, uitand ca sunt de aceasi inaltime cu el.
Fetele incep sa rada cu gura pana la urechi, apoi imi amintesc si de ce. Inaltimea mea nu-mi permitea sa-l fac pe ala mic. Si eu eram in aceasi oala cu el la capitolul asta. Las capul in jos, apoi incep si eu sa rad cu foc. Mereu ma faceau sa rad. Adica, nici nu era greu, avand in vedere ca eu mereu ma amuzam pe seama lor cand una din ele facea o boacana, iar cealalata se chinuia sa repare ce a stricat prima. Da, recunosc, suntem o trupa foarte colorata, cu temperametnte si idei diferite, dar un lucru il stim sigur, suntem o familie si asa vom ramane.
In fine, in curand va trebui sa ne ducam la fratii nostri. Sper doar ca lipsa lui Camus sa nu le afecteze comportamentul celorlalti trei. Asta ar fi chiar iritant si deosebit de nervant.
Presupun ca nu prea stiti voi asa bine cine e Camus, nu? Camus este duce de Nu-stiu-ce, niciodata nu-mi bat capul sa tin minte detalii din-astea, care nu ma afecteaza. Tipul asta e obsedat de conduita si de noblete, de aceea reuseste sa ne calce pe nervi destul de usor, spunandu-ne „tarancute de oras” sau „mici feftite”. Dintre toate, Shikami e cea mai afectata de aceste insulte, ea fiind poreclita „Irisul Muzicii Moderne” datorita vocii ei. Oricum, nu asta e ideea. Omul asta, pardon, nobilul, este foarte respectuos cand vine vorba de a fii in prezente unor doamne, mereu dandu-ne intietate in orice.
Chiar daca el lipseste, baietii ne-au lasat pe noi primele, fiind constienti ca daca nu o facau aveam parte de o lectie de karate din partea lui Shikami. Roscata noastra a facut karate timp de 4 ani si acum are centura neagra. Nimeni nu indrazneste sa se puna cu ea. Cine o face... are un pat de spital cu numele lui pe el.
Cantam „Poisoned Crime”. Este o melodie veche, dar era singura care ne permitea sa folosim efecte speciale. Noi cantam de undeva de la balcon si in fata, in spatele, desupra, peste tot in jurul baietilor erau niste holograme inconjurate in aure otravite de o crima bine planuita. Da, e cat se poate de sumbra melodia, dar e cu poveste. O poveste trista, dar nu conteaza. Eu cu greu ma puteam abtine sa nu chicotesc vazandu-i pe cei sase cum se uitau dupa hologramele alea si erau asa de uimiti de melodie. Fetele zambeau si ele si era chiar hilar cum toti incercau sa perceapa de unde vine aura aia. Dupa ce melodia e gata sarim intr-un nor de fum si ta-dam! au aparut realele Moon Dash.
Dupa o serie de aplauze, fratii nostrii ne sar in brate, aproape sufocandu-ne. In spatele lor raman Ren Jinguji, Tokiya Ichinose si Natsuki Shinomiya. Vad cum Ren imi zambeste si ii intorc favoarea. Daca m-ar fi vazut fratele meu ce imbujorata eram, dar puteam da vina pe caldura de acolo.
- Bine, bine, baieti, acum sa lasam si ceilalti mentori sa-si faca prezentarea. ii potolesc pe toti sase, care ne bombardau cu intrebari.
Directorul e din nou suficient de amabil incat sa bage sperietii in mine anuntandu-i pe Quartet Night. Cat a durat cantecul lor, eu ma tot uitam cu coada ochiului la Ren. Cum vedeam ca-si intoarce ochii spre mine, cum ma uitam inapoi la cantareti. Se putea spne ca era un joc de „Prinselea din priviri”. Daca m-ar fi vazut fratele meu, sau fetele, m-ar fi bagat la interogatoriu una-doua.
Melodia, ca intotdeauna, cu tema dragostei. E ce toate trupele de baieti canta asa ceva? Ma fac sa ma intreb daca ei nu se mai gandesc si la altceva decat la dragoste. In fine, acum, ca toti am terminat cu cantatul, sa trecem la lucruri mai serioase.. sau asa credeam eu.
- Moon Dash, imi pare rau sa va anunt, dar veti impartii camerele cu Juniorii vostri si cu partenerul de la Quartet Night! Nu mai avem suficiante camere si pentru voi. spune directorul si pleaca cat ai zice peste.
- Sa impartim camera cu ei? Asta nu e tabara de vara, directore. Asta e scoala. Deja ati uitat regulile? Nu e permis ca in acasi camera sa fie si fete si baieti. protesteaza unison Ani si Masato. Astia doi chiar ca sunt frati, ai putea zice chiar ca-s gemeni.
- Oh, haideti, ca nu e asa de rau. Nu uitati, fie proba cat de rea... ne incurajeaza Shikami zambind.
- Moon Dash trece peste ea! continuam eu si Blue razand. Asa reuseam sa ne incurajam una pe alta sa facem ceva ce nu e tocmai in regula.
Baietii se uita la noi ca la masini straine. Cred si eu ca faci asa cand trei nebune incep sa rada si sa cante. Pacat ca nu-mi pot scoate din minte zambetul acela atat de elegant si de cuceritor al lui Ren. Oare asa le zambea tuturor fetelor pe care le intalnea, sau eu eram speciala? Oh, daca as putea gasii o explicatie logica pentru faza aceea, as putea dormii linistita. Stai asa! Shou sforaie! Adio somnul meu!
- Shou, daca sforai, iti prind un carlig de nas! il avertizez prinzandu-l jucaus de nad cu doua degete. El se da inapoi si se uita urat la mine.
- Nu mai sforai de doi ani, surioara. O sa ai parte de un somn linistit, crede-ma! Iti promit! Si sti doar ca-mi tin mereu promisiunea. imi zambeste sarlatan si eu sar pe el si incep sa-l gadil de-i sar capacele. Nu-mi pasa ce se intampla prin jurul nostru, eram super fericita ca in sfarsit ajung sa stau cu fratele meu un an de zile fara sa fim mereu nevoiti sa facem compromisuri.
- Rumy, la doua dupa-amiaza avem filmare! Ai uitat? Haide sa vedem cum sunt camerele si sa le spunem ce presupune acest curs si apoi sa plecam la platou. imi intrerupe brusc Red distractia.
- Ce filmati? intreaba Ren venind langa mine si autandu-ma sa ma ridic de pe Shou.
- „Trecutul ascuns al dragonului”. Alt serial fantasy in care noi trei avem rolurile principale. spun cat pot de calma si incercand sa-mi controlez sangele sa nu imi coloreze obrajii.
- Despre ce e vorba? Titlul suna mai degraba a serial SF, nu a serial fantasy. intervine si Natsuki, care ma mir ca nu a sarit peste noi la gadilat.
- Pai, e vorba despre comoara dragonului Celest, care este ingropata in trecutul acestuia. Trecutul dragonului este scluptat pe zece pietre antice care sunt impartite in toate colturile Japoniei secolului cincisprezece. Cele trei eroine, Mizu, Ho si Kaze, reprezentant Apa, Focul si Aerul, pleaca in cautarea ultimei partenere, Hizu, Pamantul, pentru a reusii sa gaseasca pietrele, si mai apoi comoara dragonului. Problema e ca ne lipseste o actrita care sa fie Hizu. Am tot cautat, dar nici-una nu era buna pentru rol. spune Ani parand putin ingandurata.
- Nu te da batuta, surioara. Veti gasi voi o fata potrivita pentru rol. Sunt sigur. Doar voi ati spus ca puteti trece peste orice, oricat de greu ar fi. o incurajeaza Masato, mangaind-o pe spate.
Eu si Red o luam pe Blue de langa fratele ei si incepem sa-i cantam melodia preferata, „Sakura Flowers”. Stiam cat de mult ii placea si cum de mereu melodia asta, cam vaga, ce-i drept, reusea s-o linisteasca fara sa ne straduim noi doua prea mult. Din nou, de fiecare data cand ma uitam spre baieti imi sarea in ochi zambetul sarmant al lui Ren. Zambeam si eu, dar aveam impresia ca sunt prinsa intr-un joc din care voi iesii cu greu.
- Hey, lume, am o idee. Ca sa scutim timp, numai una isi raceste gura ca sa spuna ce ne-a zis directorul. Care se sacrifica in numele ajunsului la timp pe platou? intreaba Shikami zambind spre noi doua, dar zambetul ala era mai degraba un ranjet milog care trasnmitea si un „Haide, Rumy, te rog, spune tu!”
- Spun eu, milogimea ta! raspund ranjind. Bun, ascultati cu atentie Starish. Acest curs este special pentru a va face pe voi profesionisti, dar, avand in vedere ca daca va intindem noi pe tava tot ce aveti de facut sansele de a ne urma greselile sunt destul de mari, ne-am hotarat sa invatati singuri prin observarea greselilor des facute de staruri, notarea lor si incercarea de a le remedia in asa fel incat voi sa nu le faceti. Altfel spus, va trebui sa va documentati cu privire la greselile facute de mentorii vostrii de cand s-au lansat si pana-n prezent. Intrebari?
- Una singura, Rumy. De unde aflam noi ce greseli ati facut de-a lungul anilor? Mai mult ca sigur nu se gasesc pe bloguri sau mai stiu eu pe unde. intervine Masato serios. Daca ar sti el cate site-uri de barfe sunt pe lumea asta....
- Puteti lua informatii de pe site-urile oficiale ale trupelor, sau de pe orice site de showbiz. Masato, multa lume are in vizor trupele japoneze pentru ca sunt.. altfel fata de cele europene. E imposibil sa nu gasesti un site care sa nu aiba ceva despre ce greseluta mica am facut noi sau Quartet Night, sau mai stiu eu ce trupa de-a noastra. Dupa cum am spus, cursul este despre ce sa nu fati ca trupa. explic zambind copilaros. Acum, dca nu mai are nimeni intrebari, ne insotiti pe platou? Asa puteti vedea decorurile si un episod, sau doua, in avans. propun sperand sa primesc raspunsuri pozitive.
Dupa cum ma asteptam, toata lumea a acceptat invitatia mea si am plecat toti doisprezece spre platoul de filmare. Odata ajunse, costumiera ne duce val-vartej la cabina de proba ca sa ne echipam. Din nou, fiecare dintre noi are un altfel de costum: Shikami poarta un maieu cu spatele gol rosu, cu o pereche de pantaloni scurti si o esarfa legata pe sold la sold, eu am un tricou cu un umar gol roz, cu o pereche de shorts si o esarfa legata in par si Ani are un tricou albatru, simplu, cu o pereche de pantaloni trei sferturi si o erafta legata la gat. Element comun: esarfa, doar ca fiecare o aveam alta culoare. Cam moderne cosrumele pentru secolul cincisprezece, dar fie, daca asa vrea scenaristul...
Iesim de la cabina gata aranjate, machiate si echipate pentru prima zi de filmari. Cand ne vad baietii se uita la noi cam ciudat. Parca si auzeam intrebarile „Nu e cam modern pentru secolul cincisprezece?” sau „Nu e cam sumar pentru secolul cincisprezece?”. La tot ce aveau sa intrebe legat de costume raspunsul era unul singur: „Asa a vrut scenaristul”. Spre surprinderea mea, nici-unul nu se ia de costume. Ba chiar le apreciaza si ne lauda ca ne sta tuturor bine in ele. Toate trei eram destul de fericite ca ne spusesera asta, adica, zambetele de pe fetele noatre erau suficiente cat sa inteleg asta.
Toate bune si frumoase cu filmarile pana ajung la saritul peste o prapastie. Sa fac ce? Mi-e frica de inaltimi! Nu, nu pot sa sar peste un gol de trei metrii de la o inaltime de zece metrii. Ma uitam la Shikami si Ani disperata. De ce trebuia sa fie asa ceva in scenariu? De ce nu trebuiau sa sara ele doua in locul meu?
- Shikami, tu esti nebuna? Eu nu sar! strig la prietena mea de jos, sperand sa creara regizorului sa schimbe putin scenariul. Dar nu, ea trebuie sa-mi raspunda ca e proba elemetului aer, nu a focului sau apei.
- Haide, Rumy, poti s-o faci! Te sustinem toti de aici! aud vocea lui Ren si cand ma uit la ei iar imi zambeste ca inainte. De ce trebuia sa aiba un zambet asa de frumos, sa fiu al naibii?
Respir adanc, imi iau inima in dinti si pornesc in fuga ca sa sar peste aia trei metrii. Imi tot repetam „Nu te uita in jos!” ca sa nu ma uit, dar, ce? Ma ascult eu vre-odata? Cum ma dezlipeam de platou, cum ma uitam in jos si cadeam. Am incercat de vreo zece ori pana cand a urcat Ren, costumat intr-un taran si... a sarit peste margine? Ce e in capul lui? Cum vad ca s-a prins cu mana de margine am privit in jos si nu era prea aproape pamantul. Fac ochii mari si-i vad zambetul. Zambesc si eu si-mi iau iar avant, reuisind sa trec pe parte cealalta fara probleme. Il prind de maini si-l trag in siguranta. Imediat ce ajungem la sol incep sa ma ratoiesc la el ca putea sa alunece de tot si ca eu nu-l mai puteam prinde si ca puteam sa ramanem fara el sau ca putea sa ajunga la spital. Dar, dupa ce eu il cert vreo cinci minute el imi raspunde calm, fara nici-un stres:
- Aveam incredere ca ma vei prinde inainte sa alunec, Rumy!
Raspunsul lui imi da un restart instantaneu. Cum de putea sa fie atata de calm dupa cea atarnat in gol la zece metrii deasupra pamantului? Nu-l inteleg pe omul asta. Unde incapea toata stapanirea aia de sine? Unde mai avea loc si zambetul ala? Argh! O iau raznaaaaaa! Serios o iau razna! Baiatul ala e... e ceva special la el, si nu numai zambetul. Tare as vrea sa stiu mai multe despre el. Pacat ca nu am putut sa-l cunosc de cand era mic.
Dupa o zi de-ti venea sa-ti iei campii, pentru ca la fiecare trei minute ne oprea regizotul ca ceva nu-i placea lui cum a iesit si ne punea sa refam toata scena, o masa era bine venita. Fiind in apropiere de platou, ne oprim la o cafenea destul de dragutica si nu prea sofisticata. Nu aveai sa ne vezi pe mine si pe fete stand la cine stie ce sofisticareli. Nu, nu, domnule. Preferam sa mergem in localuri banale, unde sa nu atragem prea mult atentia, atentia vanatotilor de barfe, desigur. Nu ne deranjeaza deloc prezenta fanilor, ba chiar ne incanta sa dam si autografe. Cum intram suntem intampinati de doua tinere foarte dragutele. Ele ne recunosc pe mine si pe fete si ne indruma la un separeu cu doisprezece locuri. Ne asezam langa fratii nostri, noi picand intre cei doi juniori pe care ii avem, mai apoi se aseaza si Ai, Reiji si Ranmaru. Ce e cu aranjamentul asta? Adica, nu ma deranjeaza sa stau intre Shou si Natsuki, da’ parca e prea bine vorbit. in fine, eu nu comentez chiar deloc, desi as fi vrut sa fie Ren in locul unuia dintre cei doi „paznici” ai mei.
Cele doua tinere ne aduc meniuri, apoi dispar iarasi. Fiecare grupulet, caci erau numai patru meniuri, se uita cu rabdare printre foile plastifiate. La capitolul alegeri, zici ca eram programati, serios, cel putin eu si fratele meu am cerut acelasi lucru, ca sa nu mai zic de indenticitatea alegerii si la Masato si Ani si Otoya si Shikami. Mi s-a parut de-a dreptul amuzanta faza. Atat de amuzant ca pe toti sase ne-a bufnit rasul. Se vede ca eram frati, si nu numai din aspect. Se putea spune ca am imprumutat fiecare o mica particica a comportamentului de la celalalt.
- Voi sase ganditi la fel, sau ce? Okay, stiu ca sunteti frati, dar e prea ciudata faza de mai devreme. spune Tokiya uitandu-se inca la noi ca vitelul la poarta noua.
- Fiind frati, mai avem si momente cand vrem acelasi lucru. Oricum nu e mare secret ca mie si lui Otoya ne plac la nebunie ciresele, sau lui Ani si Masato afinele, sau lui Rumy si Shou fructul pasiunii. Pana si unele temeri cunt aceleasi la amandoi. Cum ar fi teama de inaltimi a celor doi Kurusu. explica roscatica zambind si dandu-i un ghiont lui frate-su, care se juca cu degetul pe marginea paharului.
- Hey! Asta e atac la persoana. se ratoie Shou la colega mea. Si voi aveti temeri, nu numai noi.
- Usurel, piticule, ca nu era luata personal. Asta e cel mai bun exemplu care mi-a venit in minte. Ce te enervezi asa?
- NU SUNT PITIC! maraie enervat fratele meu, spre amuzamentul meu. Niciodata, dar niciodata, sa nu-l faci pe Shou pitic ca-ti sare in cap. Cu toate ca-si merita porecla „Mizetto”, nu o sa-l vezi si acceptand-o.
Daca ar fi dupa mine, nu le-as permite sa rada asa de inaltimea mea, dar, cum el e singur si ei sunt cinci, nu prea are sanse de izbanda. Imi amintesc ca de mine nu au spus niciodata fetele ca sunt pitica, sau ceva, doar m-au numit „Chibi Neko”, dar nu ma deranjeaza. De ce porecla asta? Pai „chibi” e de la inaltimea mea, iar „neko” e din cauza ca sunt agila ca o pisica si, ca orice pisica, am o oarecare teama de inaltimi.
Ca tot am adus vorba de porecle o sa dau din casa. Porecla lui Shikami e „Yuki Ayame”, „Irisul zapezii”, pentru ca e nascuta iarna, in ianuarie, si pentru ca are o voce asa de balda, dar totusi puternica, cum e si un iris. Porecla lui Ani e „Aoi Sakura”, „Floare-de-cires Albastra” pentru ca-i place foarte mult albatru si pentru ca adora florile de cires.
Pana ne-am terminat bauturile am tot ras si glumit, intretinand o atmosfera foarte placuta. Cateodata, printre glume, se mai strecurau si intamplari amuzante cu noi cand eram mici. Unele dintre ele pareau imposibil de realizat, dar povestitorul ne demonstra ca reusea. Dintre toate m-a marcat povestioara lui Ren. Nu o crezusem la inceput, cand ne-a spus-o, dar pana si Ani si Masato au confirmat-o, asa ca am fost nevoita sa tac si sa accept. Cum, Doamne iarta-ma, sa-ti pui fratele mai mic sa faca echilibistrica pe o bara de lemn de vreo douazeci de cm latime si sa mearga peste un laculet ca sa ajunga la o bastita pe care tu ai scapat-o, de cretin ce esti, acolo? Culmea culmilor, chiar daca e o poveste ce pare serioasa, finalul ei a fost foarte amuzant. Tu m-ai chinuit, lasa ca faci dus.
- Bun, am ascultat destule nazdravani de-ale noastre de cand eram mici. Acum, sa le interogam putin pe fete. Stiu ca ati avut un concert cu Hayato, nu-i asa? ne intreaba Ren, vizibil curios de ceva.
- Da, am avut! raspunde Shikami. Ce te intereseaza?
- Cum era? Adica? Tot asa canta? Cum a canat la concertul ala cand a intervenit Natsuki?
- Te cam mananca limba, Ren, dar am sa-ti raspund, replicheaza Red zambind. Pe atunci, acum doi ani, mai exact, canta cu microfonul pornit, daca asta e ceea ce te intereseaza. Cu toate ca avea o voce putin mai subtire decat cea pe care o are acum canta foarte bine, si frumos. Cand m-am uitat la acel concert, ultimul ca Hayato, am simtit nevoia sa-l strang de gat prin televizor.
- Deci, voi stiati ca Hayato e Tokiya, nu? De ce ati negat cand a fost acea explozie de adevar? intervine si Masato.
- Pentru ca nu era treaba voatra sa intervenim, intelegi? Chiar nu aveam noi nici-o treaba ca a folosit un pseudonim sau mai stiu eu ce. A fost un concert reusit pentru noi si pentru el, de atunci am ramas prieteni si cu asta basta. Da, recunosc ca am fost destul de tulburate sa aflam ca a fost demascat, dar socul nu a fost pe cat de mare pe cat credea lumea. explica Shikami, din ce in ce mai agitata.
- Cred ca ajunge interogatoriul asta, Ren, Masato. Ce a fost, a fost, trecem peste si ne vedem de viata in continuare. Am ingropat trecutul, Hayato nu mai exista, e un subiect mort. Nu mai are rost sa rascolim amintiri, incheie hotarat Tokiya, parca simtind-o pe senioarea lui.
- E in regula, Tokiya, nu e un subiect care sa ne atace pe noi direct, deci nu avem de ce sa ne suparam pe treaba asta. Totusi, m-a socat intrebarea, fiind cam prea directa. Stiu foarte bine zicala „Curiozitatea omoara pisica”, dar parca nu a intrebat Rumy. glumeste Yuki Ayame, stiindu-mi foarte bine gura mare si creierasul care nu o prea controleaza.
- Intr-adevar, nu eu am intrebat, dar, se pare, ca sunt cam multe pisici curioase pe aici. In fine, acum, ca ne-am terminat bauturile si ca Ranmaru a fost suficient de amabil sa plateasca el tot, eu propun sa ne indreptam spre campus. Se inopteaza si noi inca nu ne-am aranjat camerele.
Ranmaru se uita urat la mine, dar ii trece repede cand il prinde Shikami de gulerul camasii. Mama, cat de mult imi placea cum ii calma zuza. Cand ea mi-a propus sa mergem amandoua la karate am refuzat, na, ca acum imi prindeau bine orele alea de autoaparare.
Cum azi a fost o zi cu multe surprize, de ce sa nu avem inca una seara? Cand am intrat in camerele noastre fiecare, cred, ca a ramas uimita. Parte buna, mie imi placea camera mea la nebunie. Aveam un pat buclu, cu asternuturi cu roz, mov si galben, o micuta biblioteca si un birouas numai bun pentru laptopul meu. Aveam particica de camera langa usa, de partea cealalata fiind Ai. Baietii trebuiau sa se certe pe restul jumatatii de camera. In orice caz, sper ca si fetele sa fie multumite de cum arata camerele, ca mie imi place la nebunie.
- Ca sa stiti, eu am prioritate la baie, fiind in minoritate. anunt stand pe marginea patului si privindu-i pe Ai si Shou cum isi arunca priviri rautacioase. Cum nici-unul nu a raspuns, sunt mai mult ca sigura ca nu vor comenta daca stau doua ore in baie, nu? O fata are nevoie de timp ca sa arata bine si ingrijita, deci sa nu comenteze.
Ma intind pe pat si a bucur de spectacolul oferit pe gratis de Natsuki si Shou. Cand erau mici parca nu se cuiondaneau in halul asta, dar acum au luat-o cu totul razna, nu ca m-ar deranja. Si, din nou, costumele pe care i le face Natsuki lui frate-miu sunt asa de dragalase... pacat ca tantalaul nu le poarta. Dar si cand il prinde la inghesuiala, vrea, nu vrea, trebuie sa le poarte. Eh, ghinion de nesansa, fratioare. Cine te-a pus sa mergi la aceas scoala cu prietenul tau din copilarie si cine te-a pus sa accepti asezarea in camere? Sunt destul de sigura ca el nu a fost propus ca Natsuki sa fie colegul lui de camera. Ar fi fost chiar nebunie curata. Dar, la cum imi stiu eu fratiorul, sigur a acceptat doar ca sa nu fie ranit amicul lui. Si, mai mult ca sigur, a doua personalitate a lui Natsuki, Satsuki, ar fi cauzat belele mari colegului de camera. Bine ca Shou e obisnuit cu ambii Shinomiya. Sa revenim la spectacolul gratuit! Fugareala cred ca e la ea acasa cand vine vorba de probat palariile facute de Natsuki. Adica, nici eu nu as purta o asemea palarie, dar, pe fratele meu l-ar prinde chiar foarte bine. Daca nu as stii pe de rost colectia lui de palarii, as putea sa jur ca aia e una dintre ele modificata. Dar nu, nu are cum. Colectia le are pe toate douazeci si patru. Deci, asta e una cumparata si modificata. Pacat ca Natsu nu decoreaza si berete. As vrea ca pe una dintre ale mele sa fie pus un soare cu un norisor. Dar, cine stie, daca il intreb, poate o sa ma ajute.
- Natsukiii, ma ajuti cu ceva? intreb miloaga, reusind sa-l scap de chin pe Shou.
- Da, Rumy, te ajut cu cea mai mare placere! Ce doresti?
- Ma intrebam daca poti sa adaugi ceva la una din beretele mele... spun aratandu-i berete albastru-cer.
- Da, pot. Ce vrei sa fie pe ea? ma intreba luandu-mi beret din maini.
- Un soare si un norisor. Asta, daca mai vrei sa ma ajuti, daca nu, o sa ma descurc si singurica.
- Nu spune prostii, Rumy-chan. O sa ma ocup de ea. Soare si norisor deci? Hmm.... nu stiu daca am, dar o sa caut si o sa fac ce m-ai rugat. Te poti baza pe mine. imi promite zambind si pleaca sa caute prin lucrurile lui ce i-am cerut.
Frate-miu vine langa mine si ma strange in brate atata de tare ca ma sufoca. Stia ca eram si singura in stare sa cos ceva asa de usor pe o bereta si si-a dat seama ca l-em rugat sa ma ajute ca sa-l scap pe el de amenintarea palariilor. Il trag langa mine in pat si-mi iau laptopul in brate, punandu-l pe picioarele mele. Ca intotdeauna mi se cocoata in spate si ma pune sa-i arat poze. Cine sunt eu sa refuz? Am peste trei mii de poze in laptop, dar aveam timp berechet la i le arata pe toate. Majoritatea erau cu mine, facute de fete, cand eram la repetitii, sau inainte de concerte, sau la defilari. Am poze facute si cand eram la filmari. Cum fiecare folder are si o poveste in spate ii spun cat de in detaliu imi amintesc si eu despre evenimentul acela. Cand am inceput sa-i povestesc despre serialul filmat cu Ryuga, a vazut pe fata lui, reflectata in monitorul laptopului, putina invidie.
- Fratioare, nu ai de ce sa fi invidios. Nu a fost o filmare de durata. In plus, tu ai deja doua colaborari cu el, eu am doar una. Nu te mai plange.
Amandoi incepem sa radem. Cu toate ca ma cam ura pentru ca am fost prima care a lucrat cu sensei-ul lui, stiu ca ura lui nu va dura mult si ca, mai devreme sau mai tarziu, el ma va intrece la capitolul actorie. Cat ii arata eu pozele lu’ frate-miu, Natsuki mi si decoreaza bereta.
- Gata, senpai. Am treminat. imi intinde bereta mandru de el.
Iau bereta si il pup pe frunte. Arata foarte frumos. Si nu mai adaugase nimic, doar ce l-am rugat eu.
- Ce draguta e. Multumesc, Natsu. Raman datoare, ii multumesc punandu-mi bereta. Cum imi sta?
- Arati ca o prezentatoare meteo, soro. Asta era scopul, sau cum? chicoteste Shou privindu-ma.
- Ha, ha, ha! Nu mai rade ca ma enervezi. Dupa cum distingi si tu, bereta e albatra-cer, asa ca se potriveste soarele cu norisorul. Asa, simpla, e prea banala. Stii foarte bine ca nu-mi plac banalitatile.
- Stiu, stiu! mormaie rosind putin. Ce scump era cand se rusina...
- Imi pare rau ca ma bag, dar e timpul sa ne culcam. Maine avem o zi plina. intervine Ai serios. Desi nu vroiam, a trebuit sa-l ascultam si sa ne bagam la somn. Eu pun laptopul pe birou, si bereta langa el, apoi ma schimb in pijamale si ma culc prima. Doua minute mai tarziu se stinge si lumina si se lasa linistea. „Noapte buna!”, se aude unison de la toti patru si gata, s-a terminat o zi arhiplina. Pacat ca urmeaza una la fel.
_______________________________________
|
|
